Vocile pietrelor

Cand timpul carunt isi scutura pletele lungi si-mi picura in viata cateva clipe de pace alba si pura, alerg pe malul raului sa il salut, sa simt mirosul apei si sa ma plimb prin lumea pietrelor si a nisipului auriu. O lume a pietrelor calde si fine, maleabile sub mana ferma a apei, slefuite frumos de undele albastre si frematatoare. Si in aceasta lume ce-si ravarsa caldura peste talpile mele goale, privesc miile de forme care mai de care mai diferita de celelalte de parca ar fi niste fiinte individuale, fiecare cu personalitatea ei, marimea si culoarea ei, fiecare cu varsta si amintirile ei. Iar in timp ce le privesc fascinata aud soaptele lor ce parca vin din alte vremuri, spunand povesti de necrezut: "Eu sunt o jumatate dintr-o piatra rotunda ce s-a indragostit de luna cea balaie si a incercat sa ajunga la ea, pe o ghirlanda de stele. Dar dupa un lung si anevoios urcus, in timpul unei pauze de odihna, mi-am aruncat privirea in urma, in abis. Atat a asteptat abisul: sa-l privesc in ochi si intr-o clipa m-a ametit cu adancurile lui tragandu-ma cu ghiara sa neagra. Cand groaznica mea cadere s-a sfarsit, trupul meu s-a spart in doua jumatati ce s-au imprastiat in lume." Si vocea pietrei se opreste intr-o tristete amara. Dupa un moment de gandire ii spun "Ti-ar placea sa te iau cu mine si sa te pictez? Cu chipul iubitei tale, luna, ca astfel sa fie mereu cu tine". "Da, da, sigur ca da!". Si atunci alte voci de pietre incep sa sopteasca "Eu mi-as dori sa fiu o floare pe care se opresc buburuzele din zbor", "Si eu vreau sa fiu o floare firava si eleganta"...... Si atunci le adun pe toate si le duc in atelierul meu unde incerc sa le indeplinesc dorintele ca sa se simta si ele fericite si desavarsite.